Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci percheziţii au fost desfăşurate de poliţiştii arădeni în legătură cu activitatea unei firme care ar fi extras şi prelucrat minereu fără drept, fiind indisponibilizate 15 utilaje până la finalizarea anchetei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale Apele Române, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie, într-un dosar penal de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, în localitatea Lipova.

"Din cercetări a reieşit că o societate comercială ar fi executat operaţiuni de exploatare minieră, în perimetrul unei cariere şi într-o balastieră, situate în oraşul Lipova, fără să deţină permis sau licenţă în acest sens", se arată în comunicat.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul administratorului şi la sediul şi punctele de lucru ale societăţii comerciale, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 15 utilaje de extracţie şi prelucrare a agregatelor minerale, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.