Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii de la transporturi au aplicat, până la jumătatea zilei de miercuri, 415 sancţiuni contravenţionale privind nerespectarea regulilor de combatere a COVID-19.

"Până la jumătatea zilei, au fost verificate peste 250 de trenuri de călători şi 225 de staţii de cale ferată. Au fost aplicate 484 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 415 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.

Miercuri, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi acţionează la nivel naţional, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru verificarea modului de aplicare a dispoziţiilor legale pentru limitarea creşterii numărului de infectări în rândul populaţiei, ca urmare a pandemiei SARS-COV-2.

Poliţiştii au legitimat 1.120 de persoane, au depistat doi urmăriţi, doi minori lipsiţi de supraveghere şi au surprins în flagrant delict două persoane bănuite de furt.

"Totodată, au mai fost aplicate şi 40 de sancţiuni la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 10 la HG nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 19 la alte acte normative", arată sursa citată.

Valoarea amenzilor aplicate este de 120.570 de lei.

La acţiune, poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie transporturi sunt sprijiniţi de forţe ale Jandarmeriei Române, Poliţiei Locale şi reprezentanţi CFR Călători.

Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor - staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.