Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 5.889 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 789.082 lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate patru infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.849 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 971 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
GCS reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* GCS: 4.761 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore - 33.843
* GCS: Încă 73 de persoane cu COVID-19 au murit; numărul total al deceselor - 6.318
* GCS: Record de pacienţi cu COVID-19 la ATI - 787; persoane internate - 10.307
* GCS: Numărul românilor din străinătate confirmaţi cu noul coronavirus a rămas la 6.851; decese - 126
* GCS: 708 de cazuri noi de COVID-19 în Bucureşti; în Cluj - 340
* GCS: 1.009 de persoane - reconfirmate pozitiv cu COVID-19
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.