COD PORTOCALIU: 27-01-2021 ora 10 Intre 27 ianuarie, ora 10:00 – 27 ianuarie, ora 21:00Fenomene vizate se va semnala 27 ianuarie, ora 10:00 – 27 ianuarie, ora 21:00Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 27-01-2021 ora 14 Intre 14:30 si 17:30 se va semnala ninsoare abundentă cu depunere de strat consistent de zăpadă de peste 30...40 cm- în zonă s-au depus în ultimele 6 ore 40-60 cm de zăpadă; vizibilitate sub 100 m in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-01-2021 ora 14 Intre 14:00 si 17:00 se va semnala La altitudini de peste 1800 m, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 90-100 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 27-01-2021 ora 13 Intre 13:00 si 19:00 se va semnala ninsoare și vânt, cu rafale de 60...80 km/h, trecător 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității in Județul Buzău, Județul Buzău; COD GALBEN: 27-01-2021 ora 12 Intre 12:45 si 16:00 se va semnala ninsoare cu depunere de strat de zapadă de peste 20 cm in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 27-01-2021 ora 11 Intre 11:00 si 15:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 70-80 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăşi 90 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. in Județul Gorj, Județul Vâlcea, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 27-01-2021 ora 10 Intre 10:00 si 16:00 se va semnala Intensificări locale ale vântului, cu viteze de 55...60 km/h. În zona Carpaților de Curbură, 70..90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității in Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională (CCR) a respins, marţi, sesizarea Avocatului Poporului privind două articole din Legea carantinării.

"Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) şi ale art.19 alin.(2)-(6) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.19 alin.(1) din aceeaşi lege, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) cu referire la sintagma 'izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare' şi ale art.19 din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate", se arată în minuta deciziei.

Avocatul Poporului susţinea în sesizare că măsura internării obligatorii (izolarea obligatorie într-o unitate sanitară), având trăsăturile unei măsuri restrictive de libertate, trebuie să fie o măsură de ultim resort, după ce alte remedii posibile au fost epuizate.

"Or, în cazul bolilor înalt contagioase, această cerinţă stabilită cu titlu de principiu în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale nu este respectată, legiuitorul prevăzând izolarea obligatorie pentru 48 de ore, ca o măsură de prim-resort, stabilită de drept, prin efectul legii. Izolarea, astfel cum este ea definită la art. 3 lit. o) din lege, prezintă caracterele unei internări obligatorii-măsură restrictivă de libertate, fiind aplicabile considerentele Deciziei 458/2020", se preciza în document.

De asemenea, spunea Avocatul Poporului, dispoziţiile articolului 8 alineatele (3)-(9) nu răspund nici exigenţelor de principiu reţinute în considerentele Deciziei 458/2020 a Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, care subliniază că un drept de acces la justiţie efectiv "nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanţei de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor şi probelor prezentate şi de a pronunţa o soluţie, ci şi prin faptul că soluţia pronunţată determină înlăturarea încălcării denunţate şi a consecinţelor sale pentru titularul dreptului încălcat".

"Avocatul Poporului apreciază că reglementarea posibilităţii măsurii izolării la domiciliu şi pentru bolile apreciate ca fiind înalt contagioase (nu doar pentru bolile cu risc scăzut de contagiozitate), precum şi dreptul judecătorului de a dispune înlocuirea măsurii izolării într-o unitate sanitară cu măsura izolării la domiciliu ar fi răspuns exigenţelor instituite de Curtea Constituţională şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului", se mai preciza în sesizare.

Cu privire la prevederile articolului 19 din Legea 136/2020, Avocatul Poporului menţiona că acestea au un grad sporit de impredictibilitate, având în vedere că, în lipsa unor prevederi care să limiteze numărul detaşărilor aceleiaşi persoane pe parcursul stării de alertă, detaşare poate fi prelungită, în fapt, sine die.

"(...) Prevederile referitoare la 'detaşarea' personalului medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public sunt lacunare, limitându-se la a reglementa expres doar posibilitatea autorităţilor competente de a dispune 'detaşarea'/transferul, fără a stabili condiţiile concrete şi procedura. (...) De asemenea, lipsa unui text expres care să prevadă condiţiile încetări detaşării anterior duratei care s-a dispus conduce la imprevizibilitatea textului de lege criticat şi, astfel, la încălcarea art.1 alin (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide, prin acte administrative, cu privire la raporturile de muncă ale categoriilor profesionale prevăzute în ipoteza normei", se mai menţiona în document. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.