Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tribunalul Bucureşti a amânat vineri, pentru 27 noiembrie, dezbaterea solicitării DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul ''10 august''.

Fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial, pe 4 august, soluţia de clasare a dosarului ''10 august'' şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Decizia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de un judecător, însă solicitarea DIICOT a fost plimbată pe la mai multe instanţe.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, instanţa sesizată de DIICOT, a decis pe 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia urmează să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ''10 august'' şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii.

Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

De asemenea, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali - Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

"Mai mult, deşi la 10.06.2020 s-a procedat la vizionarea imaginilor înregistrate pe mediile de stocare a datelor şi s-a constatat că un hard disk pus la dispoziţie de Poliţia locală Sector 3 nu poate fi accesat, 3 DVD-uri şi 2 CD-uri reprezentând înregistrări înaintate de B1 Tv sunt neînregistrate, un suport optic tip CD înregistrat cu nr. 38/27.08.2018 nu poate fi accesat întrucât este deteriorat, un suport optic tip CD înregistrat cu nr. 147/15.10.2018 nu poate fi accesat întrucât este deteriorat, nu s-au făcut demersuri pentru obţinerea datelor conţinute de aceste suporturi optice de la sursa iniţială. Cu toate că suspecţii nu au dat declaraţii, iar percheziţia terminalelor mobile nu a putut fi efectuată, nu au fost solicitate mijloace de probă de natură tehnică, respectiv obţinerea datelor de trafic şi de localizare, prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pentru a clarifica existenţa comunicărilor între suspecţi", preciza fosta şefă a DIICOT. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.