Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie de 81 de ani, cu domiciliul în străinătate, a votat pe listele suplimentare de la o secţie de votare din localitatea bihoreană Valea Cerului fără a avea domiciliul stabilit pe raza comunei şi s-a ales cu dosar penal pentru fraudă la vot, a informat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Bihor, Alina Fărcuţa.

"În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate de poliţiştii Secţiei nr. 4 de Poliţie Rurală Marghita", se arată în comunicat.

Primul dosar penal întocmit duminică pentru fraudă la vot este al unei bihorence de 45 de ani care a votat de două ori, la o secţie de votare din localitatea bihoreană Săldăbagiu de Barcău şi apoi la o altă secţie de votare din localitatea bihoreană Chişlaz.

Potrivit informării IPJ Bihor, până la această oră la nivelul judeţului procesul electoral s-a desfăşurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.

Pe lângă cele două dosare penale, au fost înregistrate şase sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni electorale, din care cinci s-au confirmat, iar cu privire la una dintre acestea se efectuează în continuare verificări.

Au mai fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, ambele cu avertisment, una unei persoane care şi-a fotografiat buletinul de vot la o secţie de votare din localitatea bihoreană Derna, iar alta conform prevederilor Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie (purtarea măştii de protecţie), într-o secţie de votare din municipiul Oradea.

Având în vedere amploarea activităţilor organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID-19, dispozitivul de ordine şi siguranţă publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiţii.

Pentru un plus de siguranţă, au fost constituite şi rezerve de intervenţie, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune.

"Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale. Acolo unde situaţia o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege", se mai precizează în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.