Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii de frontieră timişoreni au depistat, în noaptea de luni spre marţi, în Lugoj, un cetăţean sârb care era călăuză pentru 20 de cetăţeni sirieni ce intenţionau să treacă frontiera româno-ungară, pentru a ajunge în vestul Europei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Petre-Ionuţ Nicola, a declarat că după miezul nopţii a fost primită informaţia de la Poliţia Lugoj, conform căreia în municipiu a fost depistat un microbuz condus de un cetăţean sârb, în interiorul căruia exista suspiciunea că ar fi migranţi.

La faţa locului s-au deplasat urgent poliţişti de frontieră care, în urma controlului efectuat asupra microbuzului, au depistat în interiorul acestuia 20 de cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, fiind au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara remis, marţi AGERPRES.

Din primele verificări efectuate de către poliţiştii de frontieră a reieşit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria, 17 adulţi şi trei minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 35 de ani, care au declarat că au fost preluaţi de şoferul microbuzului dintr-o localitate de pe raza judeţului Timiş, pentru a fi transportaţi în apropierea graniţei cu Ungaria. Aceştia au mai precizat că urmau să plătească sume cuprinse între 100 şi 200 euro de persoană, în momentul în care ajungeau într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei 20 de cetăţeni străini şi de trafic de migranţi faţă de şoferul microbuzului. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.