Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

DIICOT şi Poliţia Română au anunţat marţi că au reuşit cea mai mare captură din istorie de haşiş şi pastile de captagon (drogul jihadului), în valoare de 60 milioane euro, drogurile fiind descoperite într-o navă ancorată în Portul Constanţa.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în luna august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime au efectuat investigaţii într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc şi de mare risc.

 



În urma investigaţiilor, a fost identificată o navă care transporta două containere ce conţineau 40 de tone de produse nealimentare, expediate din Portul Latakia (Siria), care a tranzitat Turcia şi care avea ca destinaţie finală Portul Constanţa.

La data de 30 august, nava a ancorat în Portul Constanţa, iar containerele au fost descărcate.

 


Sursa foto: diicot.ro


În urma percheziţionării containerelor, într-unul dintre acestea au fost descoperite aproximativ 1,5 tone de haşiş şi 751 de kg de pastile de captagon (4.024.250 de pastile de captagon).

Drogurile erau disimulate între recipientele de carton cu marfă transportată legal, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanţe. Marfa de acoperire, săpun organic cu o densitate foarte mare, avea menirea de a masca drogurile.

 


Sursa foto: diicot.ro


Comprimatele de tip captagon, cunoscut şi sub denumirea de "drogul jihadului", au, în mod uzual, un conţinut ridicat de amfetamină.

Valoarea de piaţă a drogurilor capturate este de aproximativ 60.000.000 de euro.

 


Sursa foto: diicot.ro


În prezent, procurorii DIICOT - Structura Centrală efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane, cetăţeni români şi străini, pentru a se stabili implicarea acestora în organizarea transportului de droguri.

Activităţile au fost efectuate în cooperare cu United States Drug Enforcement Administration (DEA).

 


Sursa foto: diicot.ro


În cadrul operaţiunii s-a beneficiat şi de sprijinul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Politia Romana / Facebook

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.