COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Poliţia Română derulează, miercuri, şase acţiuni "importante" pentru combaterea criminalităţii, în cadrul cărora efectuează 50 de percheziţii domiciliare, pentru administrarea probatoriului şi tragerea la răspundere a persoanelor bănuite a fi implicate în comiterea de fapte penale, cât şi pentru protejarea comunităţii de activităţile ilegale, a informat Ministerul Afacerilor Interne.
"Acţiunile urmăresc, totodată, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal", a precizat MAI, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Activităţile sunt realizate sub supravegherea procurorilor de la unităţile de Parchet competente, în cadrul unor dosare penale.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale, în fiecare cauză.
"Activităţile de astăzi se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice", se arată în comunicat.
Pe parcursul zilei, în funcţie de evoluţia anchetei în fiecare caz, Poliţia Română va reveni cu informaţii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.