COD GALBEN: 30-10-2020 ora 13 Intre 31 octombrie, ora 02:00 - 31 o se va semnala zona Carpaților Meridionali și OrientaliFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ştefan Cosmin Pană, agent şef în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Arad, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri, potrivit unui comunicat al DIICOT, transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad au dispus vineri reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă agravantă, menţionează DIICOT.

În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie - iunie, inculpatul împreună cu alte două persoane au cultivat droguri de risc într-un imobil situat pe raza municipiului Arad, se arată în comunicat.

Vineri, în urma unor percheziţii efectuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în cadrul unui dosar penal privind distrugerea prin incendiere a unui autoturism la domiciliul inculpatului a fost depistată o cultură de cannabis formată din 34 de plante, în greutate totală de aproximativ 21 de kilograme.

Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Arad.

În cursul zilei de sâmbătă, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

"Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", a adăugat DIICOT. AGERPRES/ (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.