Deputatul PNL Mihai Voicu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, într-un dosar în care era acuzat că le-ar fi solicitat bani membrilor de partid din judeţul Dolj pentru a fi trecuţi pe liste la alegerile din 2012.
Iniţial, în iunie 2019, un complet de trei judecători de la ICCJ îl condamnase pe Mihai Voicu la trei ani închisoare cu suspendare, însă un complet de cinci judecători de la aceeaşi instanţă a admis, luni, apelul deputatului şi l-a achitat în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din Cpp raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a: "fapta nu este prevăzută de legea penală".
În acelaşi dosar, au mai fost achitaţi Dan Lucian Ştefan Mogoş (secretar general coordonator al PNL Dolj) şi Constantin Enea (vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj şi reprezentant al SC Coliseum SA). Aceştia primiseră la instanţa de fond pedepse cu suspendare.
Prin decizia de luni a fost anulată şi hotărârea primei instanţe privind confiscarea unor sume de bani de la Mihai Voicu şi ceilalţi doi inculpaţi.
A existat şi o opinie separată în completul de judecată, în sensul încetării procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie - aprilie 2012, Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al PNL Dolj şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Mogoş, şi-ar folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.
Concret, "donaţiile" respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna aceluiaşi an sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.
Procurorii susţineau că Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii.
"Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 şi 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012", declara DNA.
Din această sumă, spuneau procurorii, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de Constantin Enea prin intermediul SC Coliseum SA. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.