Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Alexandru Bălan - vloggerul cunoscut sub numele de 'Colo' -, care este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare publică.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus înlocuirea măsurii reţinerii cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de un inculpat cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare publică.

"Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte interdicţia prev. de art. 215 alin. 2 litera e) C.proc. pen. - să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta - postarea în spaţiul online (de ex. YouTube, Instagram, Facebook, Tik Tok) de videoclipuri de tip live streaming, vlog", precizează sursa citată.

Parchetul informează că va fi pus de îndată în libertate, după efectuarea formalităţilor necesare.

Procurori au reţinut că, în luna august 2019, bărbatul ar fi realizat un videoclip de tip vlog/live streaming în care şi-ar fi instigat urmăritorii şi abonaţii să realizeze infracţiuni de viol cu precădere asupra persoanelor de sex femeiesc minore, considerând că aceste fapte sunt justificate având în vedere aspectul fizic al acestora şi vestimentaţia sumară, videoclip ce a fost înregistrat şi postat pe platforma online YouTube, videoclipul fiind vizualizat de aproximativ 77.000 de persoane. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.