COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală după ce un craniu uman, mai multe fragmente osoase şi resturi de articole vestimentare au fost descoperite în apropiere de malul unui iaz de pe raza localităţii Bivolari, comuna Dobârceni, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, resturile umane au fost găsite de o persoană care efectua lucrări agricole în zona respectivă şi care a alertat autorităţile prin serviciul 112.

"În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta", a precizat Nenişcu.

Craniul şi fragmentele osoase ar putea aparţine unei femei în vârstă de 77 de ani a cărei dispariţie a fost sesizată în luna noiembrie a anului trecut. Medicii legişti urmează să stabilească, în urma unei expertize, dacă respectivele resturi umane aparţin femeii dispărute. AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.