Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 40 de cetăţeni străini au fost depistaţi că stăteau ilegal în România în urma unor acţiuni derulate, săptămâna aceasta, a informat Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), printr-un comunicat de presă, transmis, vineri, AGERPRES.

"Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat, în această săptămână, la nivel naţional, mai multe acţiuni de informare, prevenire şi combatere a migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate pe teritoriul României. De asemenea, au fost reluate în totalitate activităţile de primire şi eliberare a documentelor, pe linia acordării sau prelungirii dreptului de şedere şi a rezidenţei cetăţenilor europeni, cu respectarea măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus. (...) În urma acţiunilor întreprinse, la nivel naţional, au fost depistaţi 40 de cetăţeni străini în şedere ilegală. Au fost emise 40 de decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 10 persoane fiind îndepărtate sub escortă până la frontiera de stat", a precizat IGI.

Poliţiştii de imigrări au întreprins demersuri de luare în custodie publică a 10 cetăţeni străini până la îndepărtarea lor de pe teritoriul României.

Pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini 21 de sancţiuni contravenţionale.

"În contextul reluării în totalitate a activităţilor de primire şi eliberare a documentelor, pe linia acordării sau prelungirii dreptului de şedere şi a rezidenţei cetăţenilor europeni, în această săptămână, au fost înregistrate peste 1.000 de cereri de prelungirea dreptului de şedere, iar 190 de europeni au solicitat documente de rezidenţă. De asemenea, au fost emise peste 260 de documente de şedere cetăţenilor străini şi beneficiarilor unei forme de protecţie", a anunţat IGI.

Principalele scopuri pentru care străinii au solicitat reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României sunt angajare în muncă şi conexe dreptului la unitatea familiei.

Poliţiştii de imigrări au primit peste 200 de solicitări de avize pentru angajarea în muncă a străinilor, cele mai multe pentru lucrători permanenţi şi detaşaţi.

Pentru nerespectarea prevederilor privind angajarea în muncă trei societăţi au fost sancţionate contravenţional cu amendă, a menţionat IGI.

Pe linie de azil, au fost înregistrate cinci cereri, iar pentru alte şapte persoane a fost acordată protecţia internaţională. De asemenea, pentru 11 solicitanţi de azil au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecţie internaţională. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Inspectoratul General pentru Imigrari/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.