Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii argeşeni au efectuat, vineri, o percheziţie la locuinţa unui tânăr care a încălcat restricţiile de circulaţie şi a instigat la nerespectarea lor.

"La primele ore ale dimineţii, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa unui tânăr de 20 de ani, din Piteşti, care a postat în seara zilei de 27 aprilie 2020, pe o reţea de socializare, un clip video în care provoacă urmăritorii clipului să se întâlnească cu el, noaptea, într-un loc public, încălcând prevederile ordonanţelor militare", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

 


Sursa foto: IPJ Argeş


Conform aceleiaşi surse, în filmare tânărul părea că manevrează un pistol, astfel că la descinderea desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au participat poliţişti de la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale şi un specialist criminalist.

"În urma activităţilor s-a stabilit că tânărul nu deţine o armă supusă autorizării, dar şi că acesta a încălcat în mod repetat prevederile ordonanţelor militare, fapt pentru care i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 de lei", precizează IPJ Argeş.

Poliţiştii au amendat-o cu 2.000 de lei, tot pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, pe prietena tânărului, o piteşteancă de 19 ani, care a efectuat filmarea din data de 27 aprilie. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.