Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bărbat din Galaţi, recent întors din Anglia, aflat în carantină instituţionalizată şi care se manifesta violent, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de către jandarmi cu substanţe vegetale în cameră, se arată într-o informare transmisă, joi, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ).

Potrivit sursei citate, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de ordine publică în zona unui centru de carantină din municipiul Galaţi a fost sesizat de către administratorul unităţii de cazare că într-o cameră se află un bărbat care delirează şi se manifestă violent şi zgomotos, informaţiile fiind obţinute de la colegii acestuia de cameră.

"În momentul în care au intrat în interiorul camerei, jandarmii au observat că bărbatul se afla într-o stare confuză, cu un comportament delirant. Întrebat despre cele petrecute, colegii acestuia au spus că s-au speriat de comportamentul lui, un astfel de episod petrecându-se şi în data de 7 aprilie, motiv pentru care au luat legătura cu administratorul unităţii de cazare. În urma efectuării percheziţiei corporale şi controlul bagajelor, jandarmii au găsit mai multe foiţe pentru confecţionarea ţigărilor şi o punguliţă cu o substanţă vegetală de culoare verde, pe care bărbatul a declarat că a cumpărat-o din Londra, înainte de a se întoarce în România. Întrebat fiind dacă solicită un echipaj medical de urgenţă, bărbatul a refuzat categoric", se arată în comunicatul IJJ Galaţi.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, cercetările fiind continuate de către BCCO Galaţi, conform competenţelor legale.

Totodată, bărbatul a fost mutat în alt centru de carantină. AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Oana Popescu, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.