COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului  COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 17 Intre 17:25 si 20:30 se va semnala Va ploua, iar în timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de apă de 35...40 l/mp. in Județul Galaţi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Avocatul Poporului (AP) solicită ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să-i comunice dacă a fost stabilită o strategie de contracarare a fenomenului infracţional pentru garantarea siguranţei persoanelor şi a bunurilor.

"Primim numeroase sesizări, aşa cum semnalează tot mai des mass-media, în legătură cu cazuri de înmulţire a actelor săvârşite, unele chiar cu violenţă, la adresa persoanelor sau a bunurilor acestora. Având în vedere că aplicarea măsurilor specifice stării de urgenţă presupune concentrarea în această sferă, a prevenirii răspândirii virusului, a activităţii autorităţilor cu atribuţii în sfera prevenirii fenomenului infracţional, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu efectul nedorit al creşterii numărului de infracţiuni privind bunurile şi persoanele în perioada următoare (...). Vă solicităm să ne comunicaţi dacă a fost stabilită deja sau este în curs de elaborare o strategie de contracarare a fenomenului infracţional ce se poate manifesta în acest context concret pentru garantarea siguranţei persoanelor şi a bunurilor", se arată în solicitarea AP.

Conform solicitării, România trece printr-o situaţie excepţională în contextul pandemiei Covid-19, care afectează populaţia la nivel general, instituirea stării de urgenţă fiind doar o parte din răspunsul care trebuie oferit societăţii româneşti şi evoluţiei ei viitoare.

Avocatul Poporului reafirmă rolul său de garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, mai ales într-o perioadă a măsurilor excepţionale, când siguranţa populaţiei este "puternic încercată" din toate punctele de vedere.

"Constatăm că, în acest context excepţional, cadrele Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei şi Jandarmeriei, ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Poliţiei Locale exercită în mod prioritar activităţi specifice pentru a asigura implementarea măsurilor adoptate în baza decretului prezidenţial nr. 195/2020, prin Ordonanţele militare nr. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 din 2020", se mai arată în solicitare.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a atenţionat, duminică, la Digi 24, că infracţiunile comise în perioada stării de urgenţă sunt sancţionate cu mai multă rapiditate şi cu sporuri de pedeapsă.

El a menţionat că s-a mărit numărul dispozitivelor de ordine publică.

Chestionat privind numărul de spargeri, care a crescut în zona Arad, el a menţionat că la nivel naţional infracţionalitatea a scăzut.

"La nivel naţional să ştiţi că infracţiunile au scăzut, poate şi din cauza... sau acum pot să spun datorită faptului că circulaţia este redusă, restrânsă pe străzi sau oamenii sunt acasă. La nivel naţional infracţionalitatea a scăzut. Pe zone punctuale, unde într-adevăr există un impact cu cei care vin de afară şi nu trebuie să ne ferim de acest adevăr, sunt compatrioţi de-ai noştri care vin de afară, evidenţiaţi într-o bază de date mai specială, oameni care s-au ocupat cu infracţiuni pe afară. Ei nu ţin cont de pandemie sau de condiţiile - să spunem - impuse de ordonanţele militare şi, probabil, îşi păstrează prostul obicei pe care îl au avut şi în România înainte de a pleca şi în unele state unde au ajuns", a spus Vela. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.