Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dispus ca Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) să plătească Partidului Social Democrat suma de 3,38 milioane lei, reprezentând rambursarea cheltuielilor electorale din timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare.

De asemenea, magistraţii au decis ca AEP şi şeful instituţiei, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, să plătească dobânda aferentă sumei de 3,38 milioane lei, de la data de 26 august 2019 până la momentul introducerii acţiunii în instanţă, respectiv 4 octombrie 2019.

"Anulează decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 12DC/26.08.2019 şi adresa nr. 17577/24.09.2019 emise de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă. Obligă pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să emită decizia de rambursare a cheltuielilor electorale în valoare de 3.380.634,03 lei. Obligă pârâţii, în solidar, la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.380.634,03 de la data de 26.08.2019 până la data introducerii acţiunii - 04.10.2019", se arată în hotărârea instanţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În august 2019, AEP a decis ca PSD să nu primească niciun leu rambursare pentru campania la europarlamentare, motivul invocat fiind faptul că cererea de rambursare era semnată de Mircea Drăghici, cel care demisionase din funcţia de trezorier al PSD, iar AEP considera că el nu mai este reprezentantul legal al partidului.

PSD a contestat decizia în instanţă şi a solicitat să-i fie restituită suma de 3,3 milioane lei, reprezentând contribuţii ale candidaţilor partidului în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.