COD GALBEN: 05-06-2020 Intre 09:10 si 15:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze de 90...100 km/h in Județul Neamţ;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), publicat marţi de Ministerul Justiţiei, prevede că, în termen de 5 zile, dosarele acestei Secţii vor fi preluate de alte Parchete, iar procurorii revin la Parchetele de unde au venit.

Conform proiectului, dosarele aflate în curs de soluţionare sau care se află în arhiva SIIJ se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care continuă soluţionarea acestora.

"Art. 1 - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denumită în continuare Secţia, se desfiinţează.
(2) Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluţionarea acestora.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător dosarelor aflate în arhiva Secţiei.
(4) Actele de procedură îndeplinite în cauzele prevăzute la alin. (2) şi (3), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.
(5) Soluţiile de clasare, de renunţare la urmărirea penală şi de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secţiei, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 335, art. 318, art. 328 şi ale art. 340 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
(6) Actele efectuate şi măsurile luate de procurorii Secţiei în cauzele prevăzute la alin. (2), care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 304 şi ale art. 339 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
(7) De la data desfiinţării Secţiei, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în cauzele preluate potrivit alin. (2) şi (3) participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune astfel.
(8) Căile de atac declarate de Secţie pot fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în proiect.

Proiectul de lege prevede că procurorii de la SIIJ revin la parchetele de unde au venit, astfel încât procurorul şef adjunct Adina Florea se întoarce la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

"Art. 2 - (1) Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secţii ori în cadrul altor parchete, în funcţie de necesităţi.
(2) Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul Secţiei, inclusiv procurorul şef adjunct, revin la parchetele de unde provin. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
(3) Personalului detaşat pe celelalte categorii de posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) îi încetează detaşarea începând cu data desfiinţării Secţiei", se menţionează în proiect.

Proiectul de lege menţionează dosarele care revin la DNA, DIICOT, în funcţie de competenţele acestor Parchete.

De asemenea, proiectul prevede că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general, iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor se încuviinţează de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori a CSM. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.