COD GALBEN: 26-02-2020 ora 10 Intre 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate se va semnala 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate COD GALBEN: 26-02-2020 ora 11 Intre 11:00 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor atinge 80...90 km/h viscolind și spulberând zăpada. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Avocatul Poporului consideră că modificările aduse sistemului sanitar referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate ar trebui dezbătute prin procedură parlamentară obişnuită.

"Avocatul Poporului consideră că modificările propuse prin Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ar trebui dezbătute în cadrul procedurii legislative obişnuite, prin dezbatere şi vot în Parlamentul României. Proiectul de act normativ conţine, în opinia Avocatului Poporului, o notă de fundamentare sumară şi nu prezintă niciun studiu de impact care să evalueze efectele economico-financiare şi sociale ale acesteia", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Pe de altă parte, prin modificările aduse, se intenţionează includerea tuturor furnizorilor privaţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, fără a ţine cont de capacitatea şi serviciile oferite de sistemul public de sănătate, respectiv de condiţiile oferite de către furnizorii privaţi. În acest sens, Avocatul Poporului apreciază că, prin procedurile diferite de achiziţionare şi management din cele două domenii, se va crea un decalaj substanţial în atragerea fondurilor destinate programelor naţionale de sănătate între sistemul public şi furnizorii privaţi, cu riscul deprecierii sistemului public, fapt ce poate duce la imposibilitatea statului de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de asigurare a igienei şi a sănătăţii publice.

În ceea ce priveşte finanţarea programelor naţionale de sănătate, Avocatul Poporului consideră că legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze de o manieră unitară procedurile aferente programelor, pentru a nu se crea un mediu neconcurenţial.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului opinează că se poate reţine şi un posibil conflict de interese, deoarece, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor propuse, medicii coordonatori ai programelor de sănătate din unităţile sanitare, adică specialiştii care fundamentează întreg procesul de contractare şi achiziţii, nu au nicio interdicţie în a activa atât în unităţile publice, cât şi în cele private, care derulează programe naţionale de sănătate.

Fără a pune la îndoială necesitatea implementării unui sistem de asigurare de sănătate în care este valorificat principiul "banul urmăreşte pacientul", Avocatul Poporului consideră că propunerea de ordonanţă introduce o serie de modificări, fără a asigura echilibrul în sistemul sanitar şi fără a implementa o serie de garanţii prin care să se evite inechităţile dintre sistemul public şi cel privat.

"Astfel, având în vedere subfinanţarea sistemului public de sănătate, Avocatul Poporului este de părere că există riscul ca măsurile propuse prin proiectul de ordonanţă să accentueze criza deja existentă în sistemul de stat, iar o altă consecinţă ar putea fi împovărarea excesivă a pacienţilor care, fiind nevoiţi să apeleze la serviciile medicale private, ar suporta costuri suplimentare determinate de împrejurarea că statul nu decontează diverse taxe (ex. servicii hoteliere)", se precizează în comunicat.

Avocatul Poporului consideră că, în contextul includerii totale a furnizorilor privaţi în sfera programelor naţionale de sănătate, ar fi oportună implementarea unui sistem de informare a pacienţilor cu privire la unităţile medicale care oferă serviciile necesare, costurile, timpii de aşteptare şi condiţionalităţile aferente acestor servicii, în acest fel putându-se asigura decizia informată a pacienţilor cu privire la opţiunea dintre ofertele existente. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.