Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corbu, a convocat, miercuri, Secţiile Unite pentru a se stabili dacă se impune sesizarea Curţii Constituţionale, în urma adoptării proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale.
"Preşedinte Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat măsurile necesare pentru convocarea Secţiilor Unite în data de 29 ianuarie, la ora 18,00", a informat, marţi, instituţia.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că magistraţii urmează să discute despre o eventuală sesizare a CCR în legătură cu proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 247 voturi "pentru", niciun vot "contra" şi 21 de abţineri, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.
Proiectul prevede eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militarilor şi poliţiştilor.
Potrivit Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
La finalul anului trecut, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corbu, şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu intenţia Guvernului şi a Parlamentului de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor, ea afirmând că va lua cu fermitate toate măsurile permise de Constituţie şi de lege pentru protejarea autorităţii judecătoreşti împotriva oricărui demers apt a-i afecta independenţa. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |