Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un poliţist din judeţul Covasna, care a ocupat o funcţie de conducere, a fost trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi alte infracţiuni, fiind suspectat că ar fi intervenit pe lângă subordonaţii săi în favoarea unui localnic depistat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, informează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

"Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui agent de poliţie care, la data săvârşirii faptelor, deţinea o funcţie de conducere, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu (3 acte materiale), fals intelectual (2 acte materiale) şi uz de fals, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 Cod Penal", se arată într-un comunicat de presă, remis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a reţinut că, la data de 1 iulie 2018, poliţistul, la momentul comiterii faptelor împuternicit la conducerea unui post de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, a intervenit pe lângă doi dintre lucrătorii de poliţie din subordine pentru a-i determina să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv să nu se sesizeze cu privire săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier de către un localnic care fusese depistat în trafic în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice.

"În ciuda intervenţiei, dosarul penal a fost înregistrat, însă, deşi a fost repartizat pentru soluţionare altui lucrător de poliţie, inculpatul a efectuat acte de urmărire penală în context, contrar dispoziţiilor procedurale", menţionează comunicatul DGA.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare către Judecătoria Sfântu Gheorghe. AGERPRES / (AS - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.