COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 09:00 si 10:00 se va semnala - local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, și izolat sub 50 m in Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rezultatele selecţiei pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT vor fi anunţate public marţi.

Săptămâna trecută au susţinut interviul la MJ cei opt candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache şi Răzvan Horaţiu Radu. Pentru şefia DNA au intrat în cursă Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru (care şi-a retras ulterior candidatura), Călin Nistor, iar la DIICOT - Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.

Înainte de susţinerea interviurilor, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirma, pe 14 ianuarie, că principala calitate a candidaţilor la conducerea PÎCCJ, DNA şi DIICOT trebuie să fie capacitatea managerială.

"Ceea ce este important este adecvarea la funcţie, dincolo de stăpânirea legilor, a tehnicilor profesionale, e importantă capacitatea de a conduce un sistem, forţa, echilibrul, viziunea de ansamblu. Sunt lucruri pe care le vom lua în considerare", spunea Predoiu.

El a adăugat că procedura de selecţie este una transparentă, ce urmăreşte realizarea unei selecţii obiective.

"Este o procedură transparentă, (...) am optat pentru această manieră de desfăşurare a interviurilor pentru a da încredere că încercăm să evaluăm toate faţetele profesionalismului, capacităţii de a conduce sisteme publice ale candidaţilor, cooptând în comisia de interviu mai mulţi specialişti care să vină cu întrebări din diverse unghiuri de abordare, în funcţie de profesiile lor, în funcţie de specializările lor, astfel încât să pot să am o imagine cât mai completă asupra calităţilor pe care le au candidaţii, înainte de a lua decizia eventuală de propunere", a precizat ministrul Justiţiei.

Membrii Comisiei de interviu au fost: procurorul Remus Damian Budăi (desemnat de Secţia de procurori a CSM); judecătorul Ioana Bogdan (desemnată de INM); psihologul Marius Babici (desemnat de CSM); prof. univ. dr. Răzvan Cătălin Dobrea (desemnat de rectorul ASE), Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, avocatul Ştefan Ciurescu, consilier al Ministrului Justiţiei, şi ministrul Cătălin Predoiu (preşedintele Comisiei).

Ministerul Justiţiei a declanşat pe 2 decembrie anul trecut procedura de selecţie pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.