Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Durata "destul de mare" a anchetelor în cauzele economico-financiare şi blocajul în care a ajuns Poliţia Judiciară sunt câteva dintre vulnerabilităţile identificate de către Gabriela Scutea, propusă pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În acest moment, pot să vă spun că cel mai grav lucru este blocajul în care a ajuns Poliţia Judiciară, din cauza nepunerii în acord a unor dispoziţii legale cu o decizie a Curţii Constituţionale de anul trecut. Şi mai avem de depăşit, din punct de vedere al vulnerabilităţilor, şi durata destul de mare a anchetelor în cauzele economico-financiare", a declarat Gabriela Scutea, într-o intervenţie la postul B1TV, întrebată fiind care sunt vulnerabilităţile actuale din cadrul Ministerului Public.

În ceea ce priveşte obiectivele pentru 2020, Gabriela Scutea a mai spus că va fi concentrată asupra calităţii actelor de urmărire penală şi asupra modului în care colaborarea cu Poliţia poate să ducă la cele mai bune rezultate posibile.

"De aceea, cred că este important ca, din toate actele noastre, cu calitate în creştere, să obţinem o încredere cât mai mare din partea cetăţenilor. Sunt multe obiective despre care v-aş putea vorbi, dar cred că în acest an primul cuvânt este calitatea", a afirmat Scutea.

Întrebată dacă are în vedere o anumită strategie referitoare la dosarele care nu s-au soluţionat, Gabriela Scutea a spus că se va orienta, pentru început, înspre "acţiuni direct în circumscripţiile cu cele mai mari probleme".

"Modul în care mă raportez la obţinerea unei mai mari viteze de soluţionare a dosarelor l-am expus în proiectul de management, stabilindu-mi nişte ţinte şi nişte mijloace de acţiune. Practic, acest lucru l-am făcut şi în mandatul meu anterior de adjunct al procurorului general, când m-am ocupat de monitorizarea şi valorificarea unor date statistice. Şi pot să vă spun că sunt orientată înspre acţiuni direct în circumscripţiile cu cele mai mari probleme, la început. Toată lumea trebuie să conştientizeze în Ministerul Public că soluţionarea dosarelor în timp rezonabil este o prioritate, dar acţiunile vor fi personalizate", a conchis Scutea.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, marţi, că o propune pe Gabriela Scutea pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.