COD GALBEN: 21-02-2020 Intre 07:40 si 09:30 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Alba, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ioana Bogdana Albani, care candidează la şefia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a afirmat, vineri, că a identificat printre punctele slabe ale instituţiei numărul redus de procurori şi fluctuaţia de personal.

"Am identificat ca un punct slab numărul redus de procurori, fluctuaţia de personal, volumul mare de activitate. Aici am găsit drept oportunitate redeschiderea discuţiilor referitoare la legile justiţiei şi mă refer în special la discuţiile legate de vechimea de zece ani, necesară astăzi pentru a accede în structurile DIICOT. (...) Riscul cel mai mare este dat tot de componenta umană, reducerea bazinului de selecţie ne creează disconfortul redistribuirilor, iar acest disconfort duce mai departe la întârzieri deosebite în urmărirea penală, la pierderea motivării", a afirmat candidata la interviul susţinut la Ministerul Justiţiei.

 



În opinia sa, principalul punct forte al DIICOT îl reprezintă tot resursa umană de care dispune.

"Un punct tare pe care l-am identificat este colectivul specializat de procurori, corpul de poliţie judiciară pe care abia l-am format, cu oportunitatea existenţei surselor alternative de finanţare care ne asigură întărirea acestui punct forte identificat. De asemenea, un punct forte este relativa autonomie operaţională pe care a dobândit-o direcţia şi care poate fi, la rândul ei, întărită prin programele şi proiectele cu finanţare europeană, dar nu numai", a explicat Ioana Bogdana Albani.

Ea a prezentat în faţa comisiei şi motivul care a determinat-o să se înscrie la interviu.

"De ce candidez acum? Am un proiect, de fapt propun un proiect în care cred şi care porneşte de la o constatare mai veche, referitoare la existenţa tendinţei naturale de conservare a unui status-quo, asta există întotdeauna în orice sistem. Poate fi apreciat la un moment dat, dar, în opinia mea, această prezervare induce o iluzorie stare de confort, de satisfacţie, conduce în final la epuizarea resurselor, a tacticilor şi (...) o insatisfacţie şi o diminuare a rezultatelor. A rezultat că trebuie să ieşim din această zonă de confort (...), să încercăm să construim, să dezvoltăm o capacitate de a obţine rezultate. (...) Am fost, suntem în prima linie în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate, iar această dezvoltare a capacităţii ne asigură şi răspunsul", a precizat Albani, care ocupă de trei ani funcţia de procuror-şef adjunct direcţie la DIICOT.

Ministerul Justiţiei a declanşat pe 2 decembrie anul trecut procedura de selecţie pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Săptămâna aceasta au susţinut interviurile candidaţii pentru posturi de conducere în Parchetul General şi la DNA, vineri desfăşurându-se interviurile pentru şefia DIICOT.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe 21 ianuarie. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Interviuri la MJ/Niţă (candidat la şefia DIICOT) despre un dosar instrumentat de el: Riscam să devenim groapa de gunoi a Europei

 

Ministerul Justiţiei începe interviurile cu candidaţii la şefia DIICOT

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.