COD GALBEN: 26-02-2020 ora 10 Intre 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate se va semnala 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate COD GALBEN: 26-02-2020 ora 11 Intre 11:00 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor atinge 80...90 km/h viscolind și spulberând zăpada. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Nistor Călin, a admis joi că au existat şi erori în activitatea procurorilor anticorupţie, dar a afirmat că, în ansamblu, instituţia "şi-a îndeplinit menirea".

"Noi nu putem nega că au existat greşeli individuale săvârşite de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de anumiţi procurori. Acele erori, greşeli, abuzuri, cum vrem să le spunem, (...) au fost identificate măsuri care ţin de competenţa procurorului-şef, s-au luat în cele mai multe cazuri. (...) S-au făcut şi erori, dar în mod concret DNA cred că şi-a îndeplinit menirea şi obiectivul general", a spus Nistor Călin în cadrul interviului susţinut la Ministerul Justiţiei.

El a precizat că ar fi benefică o modificare legislativă care să permită formarea unor echipe comune între structuri în cazul dosarelor complexe.

"În cazul cauzelor complexe care ar putea fi investigate de structuri diferite - şi mă refer la DNA, DIICOT sau altă structură, cadrul normativ actual permite crearea unei echipe comune de anchetă tocmai în activităţi derulate cu parteneri externi. Cred că o modificare legislativă benefică ar fi şi existenţa unei echipe comune DNA-DIICOT, DNA-Parchet General sau o altă structură de parchet şi actele întocmite de acea echipă comună de anchetă pot fi folosite în cauzele structurilor", a declarat procurorul.

Întrebat de membrii comisiei care sunt cauzele scăderii "dramatice" a sesizărilor formulate de organele de constatare, Nistor Călin a răspuns: "Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Integritate, Poliţiei Române şi alte instituţii care pot asigura şi au obligaţia prin lege să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie şi cred eu că încet, încet situaţia se va debloca. De altfel, omisiunea sesizării organelor judiciare este infracţiune în condiţiile în care au constatat astfel de situaţii şi nu au sesizat. Vom încerca..., deşi termenul de 'protocol' este cumva sancţionat la nivel public la acest moment, unde e cazul şi trebuie întocmit un protocol de cooperare, deşi legea permite cooperarea, vom face şi astfel de acte".

Candidaţii care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al DNA au susţinut, joi, interviurile la Ministerul Justiţiei. Este vorba despre Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu şi Nistor Călin.

Ionuţ Botnaru, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care îndeplinise la rândul său condiţiile de participare la interviu, şi-a retras candidatura.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe 21 ianuarie. AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.