COD GALBEN: 24-01-2020 ora 20 Intre 20:30 si 23:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bihor;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru a fost trimis în judecată de către procurorii bistriţeni pentru delapidarea a peste 13.500 de metri cubi de material lemnos din gestiune, pe care ulterior i-a vândut altor trei persoane, întocmind şi acte false în acest sens.

Potrivit raportului de activitate pe luna decembrie 2019 făcut public de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pădurarul este acuzat de delapidare şi fals intelectual, după ce, în luna octombrie a anului 2018, şi-a însuşit fără drept din gestiunea sa cantitatea de 13.564 metri cubi material lemnos, pe care a remis-o celorlalţi trei inculpaţi în schimbul unor sume de bani, împreună cu documente întocmite în fals.

Falsele avize de însoţire a materialului lemnos au fost prezentate ulterior de către cei trei inculpaţi organelor de poliţie, atunci când transporturile de lemn au fost controlate.

Cei trei bărbaţi la care au ajuns lemnele însuşite ilegal au fost trimişi în judecată pentru uz de fals şi complicitate la delapidare.

Pe piaţa liberă, valoarea cantităţii de lemn delapidate de către pădurar depăşeşte 2,5 milioane lei.

Ocolul Silvic Dealu Negru gestionează fond forestier din cadrul Munţilor Călimani. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.