Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 1.000 de kilograme şi aproape 1.400 de litri de produse de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare au fost ridicate în cadrul unei acţiuni de verificare a activităţilor operatorilor înregistraţi sau autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu astfel de substanţe, a informat IGPR.

Potrivit sursei citate, aproape 2.000 de agenţi economici au fost verificaţi, iar faţă de 56 de persoane sunt efectuate cercetări în cadrul unor dosare penale.

Poliţiştii desfăşoară, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor şi al substanţelor utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de IGPR.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă acestor domenii se acţionează împreună cu specialişti din componenţa instituţiilor care, potrivit legii au competenţă, atribuţii legale şi expertiză în domeniu (oficii fitosanitare judeţene, direcţiile judeţene sanitare - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, direcţiile judeţene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă etc).

În perioada 21 noiembrie - 26 decembrie, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări şi controale la 1.968 de agenţi economici înregistraţi sau autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanţe utilizate pentru igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare (1.399) sau cu produse de protecţie a plantelor (569).

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 84 de fapte de natură penală, dintre care 47 de infracţiuni prevăzute de OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, opt sancţionate de art. 359 Cod penal, privind traficul de produse sau substanţe toxice, şi 14 la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Conform IGPR, au fost dispuse măsuri de cercetare a 56 de persoane care sunt bănuite că, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni. De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 214 kg. şi 1.062 de litri de produse de protecţie a plantelor, precum şi 858,77 kg. şi 335,5 de litri de substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, au fost aplicate de către instituţiile participante la acţiune 287 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 508.300 de lei.

Astfel de activităţi au fost desfăşurate şi în primul trimestru al anului 2019, urmând ca ele să se desfăşoare şi în perioada următoare. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.