Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost reţinut de poliţişti, după ce, aflat la volanul unei maşini, băut şi fără permis, şi-a accidentat mortal tatăl, care se deplasa pe jos pe drum, şi a părăsit locul faptei, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Gabriela Costin.

Potrivit acesteia, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier mortal, pe DC 60, în interiorul localităţii Movileni.

La fata locului, poliţiştii au găsit un bărbat, de 75 ani, din localitate, decedat, şi au stabilit că acesta a fost acroşat de un autovehicul, şoferul acestuia părăsind locul accidentului.

După câteva ore, poliţiştii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat, de 45 ani, fiul victimei, care ar fi condus o autoutilitară şi nu ar fi observat bătrânul aflat pe marginea drumului.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică acesta a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis. AGERPRES/(AS-autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.