Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, a declarat, vineri, la ieşirea din sediul DNA Timişoara, după câteva zeci de minute de audieri în calitate de martor în dosarul de corupţie de la vama Nădlac II, că a respectat întotdeauna legea.

"Am venit astăzi (vineri n.r.) în calitate de martor citat în cazul de la Arad mediatizat în ultima perioadă. Era absolut firesc să răspund solicitărilor procurorului de caz pentru că nu am avut niciodată nimic de ascuns, întotdeauna am fost un om care a respectat legea şi întotdeauna am spus că dacă vreodată este nevoie, mă pun fără niciun fel de probleme la dispoziţia organelor de cercetare atunci când e nevoie de mine şi de informaţii pe care aş putea să le ştiu. Vreau să spun cu toată fermitatea că nu am cunoştinţă de tot ce s-a întâmplat în acest dosar. Am văzut în presă lucruri pe care le dezavuez în modul cel mai ferm. Am încercat întotdeauna de-a lungul carierei mele să respect şi să aplic legea şi rămân în continuare extrem de ferm în a susţine aceste lucruri", a afirmat Fifor.

Pe de altă parte, el a menţionat că sprijină fără nicio rezervă activitatea instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz, fiind convins că este foarte important ca lucrurile să fie analizate şi lămurite aşa cum prevede legea.

"Am stat (la audieri n.r.) cât mi-a solicitat procurorul de caz să stau, am răspuns întrebărilor domniei sale, repet, nu am cunoştinţă de ceea ce s-a întâmplat acolo, sunt lucruri pe care le-am aflat din presă (...). E important ca toată lumea să respecte legea. Nimeni nu mi-a cerut niciodată să-mi exercit în vreun fel influenţa sau autoritatea în favoarea cuiva pentru angajări sau pentru orice fel de altă problemă, pentru că sunt un om corect care respectă legea", a conchis Mihai Fifor. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.