COD GALBEN: 24-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bihor;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că a depus plângeri penale împotriva şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Dorin Cristea, şi a noului inspector adjunct, Daniela Marchitan, pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, cu privire la o acţiune prin care elevi de gimnaziu ar urma să primească miercuri cărţi din partea administraţiei judeţene.

"Vă anunţ în mod oficial, eu, Marian Oprişan, care nu am semnat în viaţa mea o plângere penală, că astăzi am înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea plângeri penale pentru execuţia elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, împotriva inspectorului şcolar general şi inspectorul şcolar adjunct, care împiedică CJ Vrancea să ducă la bun sfârşit o hotărâre adoptată de organul deliberativ, CJ Vrancea", a declarat Marian Oprişan în cadrul şedinţei CJ de marţi.

Biroul de presă al CJ Vrancea a dat publicităţii, săptămâna trecută, un comunicat de presă în care susţinea că IŞJ Vrancea ar fi refuzat semnarea protocolului de colaborare pentru evenimentul programat pe 11 decembrie.

"Dezavuăm atitudinea IŞJ Vrancea, care până acum, în cadrul tuturor acţiunilor aprobate de către consilierii judeţeni şi realizate în contextul Anului Cărţii, a fost deschis la parteneriatele propuse de către CJ Vrancea pentru proiecte şi acţiuni destinate elevilor şi educaţiei. În ciuda bunelor noastre intenţii, IŞJ Vrancea a ameninţat directorii şcolilor că vor fi demişi dacă vor participa la acest eveniment şi, de asemenea, a spus că prin intermediul acestei acţiuni vor fi împărţite materiale electorale, ceea ce este total neadevărat. IŞJ Vrancea susţine că părinţii sunt reticenţi faţă de acest eveniment şi nu ar reprezenta o activitate de interes pentru copii. Programul evenimentului "Magia Crăciunului" a fost conceput într-un mod flexibil, pe parcursul a trei zile, tocmai pentru ca elevii să nu aibă întreruperi în orarul şcolar zilnic", se arăta în comunicatul administraţiei judeţene. AGERPRES / (A, AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.