Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci comercianţi sunt cercetaţi penal de poliţiştii din Arad după ce au fost prinşi că vindeau jucării şi haine pentru copii contrafăcute, produse în China, dar având însemnele unor mărci internaţionale foarte cunoscute.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad au desfăşurat o acţiune într-un centru comercial de tip bazar, pentru depistarea comercianţilor care pun în vânzare jucării şi haine pentru copii susceptibile a fi contrafăcute.

"În urma activităţilor desfăşurate, au fost indisponibilizate 225 de articole vestimentare şi jucării purtătoare de însemne ale unor mărci înregistrate, care nu aveau elementele de siguranţă specifice celor originale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei", a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga.

Cei cinci comercianţi, care au adus produsele din China, sunt cercetaţi pentru contrafacere, prevăzută de Legea 84/1998.

Conform IPJ Arad, în luna decembrie au fost intensificate controalele pentru prinderea comercianţilor care pun în vânzare produse contrafăcute, mai ales dintre cele destinate copiilor, dar în vizorul poliţiştilor este şi comercializarea ilegală de artificii. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.