COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 04:00 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Vrancea; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m, asociată și cu depuneri de chiciură in Județul Alba, Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

DNA a solicitat luni, la Tribunalul Bucureşti, condamnarea pompierilor Antonina Radu şi George Petrică Matei la pedepse de câte 15 ani închisoare în dosarul Colectiv, aceştia fiind acuzaţi că au permis funcţionarea clubului, deşi ştiau că localul nu deţine aviz de securitate la incendiu.

Reprezentantul DNA a solicitat ca cei doi pompieri să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.