COD GALBEN: 08-12-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 15.294 de persoane private de libertate şi-au exercitat, duminică, dreptul de vot în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, informează un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit sursei citate, ca urmare a dispunerii "tuturor măsurilor organizatorice de natură să asigure desfăşurarea în condiţii optime a procesului de vot", unităţile subordonate ANP au raportat finalizarea activităţii de votare, fără a fi înregistrate incidente sau manifestări de natură a perturba procesul electoral.

ANP precizează că numărul persoane private de libertate custodiate este de 20.458.

Alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale pot vota prin intermediul urnei speciale.

Conform ANP, în vederea asigurării exercitării în bune condiţii a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităţilor subordonate ANP au fost dispuse mai multe măsuri: identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea deţinuţilor cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea acestui drept; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere.

O altă măsură a vizat stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, ţinându-se seama de numărul aproximativ al persoanelor private de libertate participante la alegeri, în conformitate cu prevederi din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019.

Un număr de 14.807 de persoane private de libertate şi-au exercitat dreptul de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.