COD GALBEN: 08-12-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regizorul Tudor Giurgiu a precizat, joi, că audierea sa la DNA a fost legată de o investigaţie privind factori de decizie din Consiliul Naţional al Cinematografiei, adăugând că, în calitate de martor, le-a explicat procurorilor ce fac producătorii de film "de la A la Z".

"Da, lume, sunt OK, nu vă panicaţi, alături de alţi producători şi cineaşti notabili suntem chemaţi la DNA drept martori într-o investigaţie împotriva unor factori de decizie din CNC, care, se consideră, sunt vinovaţi de abuz în serviciu în perioada de dinainte de 2014. Totul a pornit de la faptul că ex-directorul Kogălniceanu a chemat Corpul de control al premierului Ponta să verifice mandatul directorial al lui Şerbănescu, caracterizat, se ştie, prin multe controverse", a scris Giurgiu, pe Facebook.

În opinia sa, funcţionarii fostului premier Victor Ponta "au trântit un raport plin de aberaţii".

"În loc să întrebe sau să găsească 'the real stuff' (ţin minte că am fost pe vremea aia cu nişte colegi la DNA să denunţăm multe aberaţii gen bani acordaţi unor festivaluri inexistente, probabil comenzi de partid..., dar degeaba), funcţionarii lui Ponta au trântit un raport plin de aberaţii, preocupaţi fie de 'eficienţa' cu care sunt daţi bani la filmele româneşti, de parcă avem mii de săli de cinema să obţinem venituri pe măsură, fie de faptul că producătorii nu au predat la timp la CNC copia unor filme, făcând o confuzie flagrantă între termenul de realizare a copiei finale (cum scria la lege) şi predarea ei. În fine, detalii tehnice de genul ăsta", a explicat Giurgiu.

El a completat că raportul a ajuns la DNA şi alţi ''specialişti'' în cinema de acolo au demarat investigaţia, considerând că funcţionarii Centrului Naţional al Cinematografiei sunt de vină că nu au cerut banii înapoi producătorilor pentru filmele realizate, în momentul când acestea erau deja gata, predate, premiate, vândute.

"În concluzie, film de categoria C, dramă plicticoasă cu final uşor de anticipat. Am dat detalii, am explicat raţiunile din spatele legii şi ce fac producătorii de film de la A la Z. Am jurat bulversat oarecum cu mâna pe cruce, moment antologic, trebuia să fi vazut chipul celor din faţa lui Oana Giurgiu, atunci când i-a întrebat: 'dacă eram musulmancă, îmi aduceaţi Coranul?'. În concluzie, job done. Păcat că problemele de la CNC sunt cu totul altele şi, fără legi şi regulamente bune, comedia erorilor continuă", a mai scris Tudor Giurgiu. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.