COD GALBEN: 08-12-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va intra în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis joi cererea formulată în acest sens de către mai mulţi creditori ai companiei, hotărârea putând fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicare.

Potrivit informaţiilor publicate pe portul instanţelor de judecată, cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost formulată într-un dosar în care se regăsesc 20 de creditori ai CEH, între aceştia numărându-se Direcţia Generală a Administrare Mari Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.

"Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. (...) Prezenta hotărâre se comunică debitoarei, administratorului judiciar şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin publicare în BPI. Executorie. Cu apel în 7 zile de la publicare în BPI. Cererea se depune la Tribunalul Hunedoara", se arată în minuta publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Instanţa a numit un administrator judiciar provizoriu al CEH, fiind stabilite termene limită pentru depunerea creanţelor, verificarea şi întocmirea tabelului definitiv al creanţelor.

De asemenea, băncile nu vor putea dispune de sumele aflate în conturile CEH fără un ordin al administratorului judiciar. Acesta este obligat să comunice de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii.

Totodată, instanţa a dispus ca raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a CEH să fie întocmit până la data de 24 decembrie 2019.

CEH s-a mai aflat în insolvenţă, de două ori, pe parcursul anului 2016.

În prezent, CEH numără circa 4.000 de angajaţi care lucrează la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.