Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 6 noiembrie dezbaterea privind sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la modificări ale Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

"Cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, obiecţie formulată de 91 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, Curtea Constituţională a dispus amânarea dezbaterii pentru data de 6 noiembrie", informează un comunicat al CCR.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 26 iunie, proiectul pentru modificarea Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, care prevede, între altele, că se aprobă automat darea în plată în cazul în care gradul de îndatorare a debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim stabilit de BNR.

Astfel, potrivit prevederilor adoptate, se consideră întotdeauna că există impreviziune în cazul în care gradul de îndatorare a debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR; în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul cursului din data contractării creditului; în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinaţia de locuinţă şi în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual.

În aceste situaţii revine părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate. Adaptarea contractului, pe parcursul executării sale, la noua realitate intervenită, echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a contractului, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor, mai stipulează textul adoptat. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.