Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat miercuri că până la sfârşitul acestui an va fi dată o soluţie în dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal fostul lider al PSD Liviu Dragnea.

Prezent miercuri la o dezbatere privind investigarea fraudelor cu fonduri europene, Călin Nistor a fost întrebat de jurnalişti când va fi trimis dosarul Tel Drum în instanţă.

"Procurorul este independent pe soluţie şi pe activitatea de urmărire penală. Practic, despre dosarul Tel Drum eu sper ca până la sfârşitul anului procurorul de caz să dea o soluţie. Probabil până la sfârşitul anului va fi dată o soluţie în acest caz", a spus Nistor.

Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.