Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Justiţiei organizează, vineri, "Ziua porţilor deschise" cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiţiei, eveniment ce are drept scop apropierea generaţiilor tinere de actul de justiţie şi informarea acestora cu privire la drepturile lor, la modul de funcţionare a administraţiei publice şi a sistemului judiciar.

Potrivit unui comunicat al MJ, vor fi organizate activităţi destinate familiarizării publicului cu mecanismele de funcţionare a justiţiei, respectiv vizitarea sediului ministerului, urmărirea procedurilor judiciare şi organizarea de întâlniri cu profesionişti ai dreptului.

"Cred sincer că implicarea activă a tinerilor poate aduce un suflu nou în administraţia publică şi pe scena politică. Îmi doresc ca măcar o parte a copiilor care vor trece vineri pragul Ministerului Justiţiei să revină aici peste ani ca buni profesionişti şi specialişti de care România are atâta nevoie", a declarat ministrul Justiţiei, Ana Birchall.

Astfel, zeci de elevi vor putea experimenta calitatea de demnitar la Ministerul Justiţiei. Vor putea vedea biroul din care ministrul Justiţiei ia decizii, vor observa cultura organizaţională într-o astfel de instituţie şi vor asista la o lecţie de educaţie juridică predată altfel.

Un eveniment asemănător va fi organizat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la sediul său din strada Batiştei.

"Scopul acestor manifestări este acela de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i ajuta să fie mai bine informaţi despre drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi, îngăduind acestora să-i înţeleagă mai bine mecanismele şi de a îmbunătăţi accesul la acest serviciu public. Evenimentul se adresează publicului larg, studenţilor, precum şi persoanelor care activează în domeniul justiţiei, ocazie cu care reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor pune la dispoziţia celor interesaţi materiale relevante referitoare la activitatea instanţei, organizarea sistemului judiciar din România, admiterea în magistratură, precum alte informaţii în legătură cu iniţiativa Ziua Europeană a Justiţie Civile", se arată într-un comunicat al Instanţei supreme. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.