Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Medici de la INML sunt audiaţi, luni, la sediul IGPR, în dosarul de la Caracal, în legătură cu modul în care au fost efectuate expertizele privind fragmentele osoase descoperite în butoiul din locuinţa lui Gheorghe Dincă şi la liziera pădurii.

"Astăzi vor fi mai multe audieri cu personalul de la INML, specialişti, experţi pe mai multe domenii. Vor da explicaţii procurorilor cum au făcut acele expertize, cum au ajuns la concluzii, vor da detalii. Este o procedură judiciară prevăzută de Codul de procedură penală (...) Este vorba de dosarul de bază în care s-au făcut expertize şi, în acest moment, li se cer explicaţii tehnice privind expertizele. Nu este vorba de un dosar în care dumnealor ar fi anchetaţi. Acel dosar este la Parchetul General, nu la DIICOT", a declarat Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.

De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la liziera unei păduri de lângă Caracal.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML, s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.