Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a declarat luni că cetăţeanul olandez care este principalul suspect în cazul uciderii minorei Mihaela-Adriana Fieraru era cunoscut în ţara sa cu infracţiuni de natură sexuală şi violenţă.
"Am luat legătura chiar în seara zilei de sâmbătă spre duminică cu omologii olandezi, ne-au confirmat că este cunoscut cu infracţiuni la viaţă sexuală, violenţă şi conducere sub influenţa alcoolului", a declarat Liviu Vasilescu la sediul IGPR.
El a povestit că vineri seară, în urma sesizării fratelui victimei, au fost luate măsurile de căutare şi de investigare a cazului de către poliţişti.
"S-au luat în primul rând toate camerele din zonă - nu numai din comună, dar şi din comunele alăturate şi din alte zone, nu numai camerele comunale, ci şi ale unor cetăţeni, un volum foarte mare de imagini a fost analizat şi pot să vă precizez că au apărut mult mai multe maşini suspecte. În jurul orei 19,00, sâmbătă, a fost identificat un VW Tiguan care, urmărind investigaţiile, s-a ajuns că este închiriat de un cetăţean olandez, iar la momentul acela acesta era în Olanda sau în zbor spre Olanda. Legătura s-a luat în jurul orelor 19,50, când el era la Amsterdam", a explicat Vasilescu.
Potrivit acestuia, cetăţeanul olandez a recunoscut că a fost în România ca turist.
"Au fost trei piste de lucru (...), concomitent cu căutarea fetiţei, la care au participat un număr impresionant de forţe", a mai spus şeful Poliţiei.
Parchetul General a anunţat luni că a preluat cazul fetei de 11 ani din Gura Şuţii dispărută vineri după ce a plecat de la şcoală şi găsită duminică moartă pe un câmp din apropierea localităţii.
"Având în vedere complexitatea cauzei, respectiv elementele de extraneitate, precum şi desfăşurarea cercetărilor pe raza mai multor judeţe, luni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în vederea efectuării urmăririi penale dosarul privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa", a informat Parchetul General într-un comunicat transmis AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Matei Georgeta Camelia, a declarat că moartea fetei a fost violentă, iar eventualele agresiuni sexuale pot fi confirmate după analize de laborator. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |