COD GALBEN: 21-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge local la rafală 55...65 km/h in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală, local 55...60 km/h in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia judecă miercuri, în Cameră Preliminară, contestaţiile depuse împotriva soluţiei prin care Tribunalul Sibiu a dispus, în iunie, începerea judecăţii cauzei în dosarul Carpatica Asigurări, în care omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Nicolae, şi alte persoane, printre care şi Angela Toncescu, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 70 milioane de lei.

Potrivit informaţiilor postate pe portalul Tribunalului Sibiu, în 24 iunie, magistraţii au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 5 septembrie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT- Biroul Teritorial Sibiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 56/D/P/2015, "cu excepţia celor excluse" prin încheierea de cameră preliminară din data de 10 mai 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară.

De menţionat că instanţa a constatat, în 10 mai, nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, respectiv prelungite, excluzând din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică sus-menţionate. În conformitate cu Decizia CCR nr. 22/18 ianuarie 2018, instanţa a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul DIICOT.

Tribunalul Sibiu a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Ilie Carabulea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, evaziune fiscală, spălare de bani, în formă continuată, şi Oprea Nicolae Carabulea, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals, delapidare, folosirea cu rea credinţă a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, instanţa a dispus începerea judecăţii cauzei şi în ceea ce o priveşte pe Angela Toncescu, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (cel puţin 6 acte materiale), faptă ce a produs consecinţe deosebit de grave, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la fals intelectual, în formă continuată, şi la uz de fals.

Aceeaşi decizie a fost dispusă şi pentru Maria Coşa, Georgeta Crideanu, Liviu Andrei Stoicescu, Gheorghe Năşărău, Ana Popa şi Adrian Văcaru, precum şi pentru SC Romticket SA şi SC Carpatica Asig SA.

Împotriva încheierii Tribunalului Sibiu au formulat contestaţie atât DIICOT, cât şi inculpaţii. Aceste contestaţii se judecă miercuri la CA Alba Iulia, în Cameră Preliminară.

În urmă cu trei ani şi jumătate, în primăvara lui 2016, omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Nicolae, şi alţi trei inculpaţi au fost arestaţi în dosarul Carpatica Asig. Ei au fost puşi în libertate după ce CA Alba Iulia a constatat că în dispozitivul încheierii Tribunalului Sibiu nu s-a menţionat perioada pentru care s-a dispus această măsură preventivă, precum şi data până la care arestarea preventivă a fost dispusă.

Prejudiciul cauzat este, potrivit procurorilor, de aproximativ 70 milioane de lei. Potrivit informaţiilor date publicităţii în 2016, inculpaţii au fost acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmăreau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurări şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România.

Ilie Carabulea a fost condamnat de instanţa supremă, pentru fapte de corupţie, în 2017 la 5 ani de închisoare într-un alt dosar, ASF Carpatica, fiind liberat condiţionat din Penitenciarul Aiud în iunie 2018.

Omul de afaceri a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.