COD GALBEN: 09-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 09-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procesul în care fostul procuror general Augustin Lazăr solicită să i se acorde daune morale de 1 leu şi, de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei de a publica pe site-ul propriu un comunicat în care să îşi ceară scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială a început marţi, la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, cu o amânare.

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru AGERPRES, că instanţa a admis cererea de amânare formulată de către reprezentantul lui Lazăr şi a amânat judecarea cauzei pentru data de 22 octombrie. Totodată, în vederea respectării dreptului la apărare, instanţa a stabilit să i se comunice avocatului care îl reprezintă pe Augustin Lazăr un exemplar din documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat, depusă la dosar de către Ministerul Justiţiei.

Augustin Lazăr a formulat, în aprilie, la CA Alba Iulia, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tudorel Toader, ministru de resort la vremea respectivă, o acţiune în anulare a Raportului privind revocarea sa din funcţie şi a actelor care au stat la baza acestuia. Prin cererea de chemare în judecată, Lazăr solicită, de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului.

Amintim că în noiembrie 2018, Lazăr a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţia de procuror general, demarată în octombrie 2018, de ministrul Justiţiei. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială. În 28 mai, instanţa a admis excepţia lipsei de interes invocată de Augustin Lazăr, ca urmare a pensionării sale, şi, în consecinţă a respins, ca devenită lipsită de interes, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de acesta.

Însă, Lazăr a formulat la instanţa din Alba Iulia şi o acţiune în anulare, susţinând, prin avocatul său, că afirmaţii din raport au caracter "ilegal" şi "neadevărat".


"Aici nu mai e vorba de lipsă de interes, pentru că, în subsidiar, am solicitat, e vorba de repararea adusă reputaţiei profesionale a dânsului, daune morale de 1 leu, respectiv obligarea Ministerului de a publica un comunicat pe site-ul propriu prin care să-şi ceară scuze pentru ceea ce scrie în raport", a declarat, în aprilie, avocatul Ovidiu Podaru. El a susţinut că "nu stă nimic în picioare" din raport. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.