Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Anchetatorii au finalizat joi percheziţia informatică asupra unor medii de stocare ce aparţin lui Gheorghe Dincă, acuzat de crimele de la Caracal, respectiv un laptop, un aparat foto, două telefoane mobile şi stick-uri de memorie.

"În cursul acestei zile a fost finalizată percheziţia informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile şi stick-uri de memorie, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului din oficiu, urmând ca datele obţinute să fie prelucrate analitic de către specialişti din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităţilor de specialitate din DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la DCCO - IGPR", se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

De asemenea, procurorii DIICOT au audiat mai multe persoane şi au efectuat activităţi de urmărire penală care vor continua cu celeritate şi în perioada următoare, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, DIICOT spune că percheziţia efectuată la domiciliul lui Gheorghe Dincă a fost întreruptă joi, urmând să fie reluată vineri dimineaţa, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.