Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la criminalistică vor efectua vineri o cercetare complexă şi amănunţită la domiciliul lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei celor două adolescente în Caracal, urmând să fie verificate şi gropile de beton aflate în curtea locuinţei acestuia, a anunţat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

"În baza unui mandat de percheziţie, am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT Craiova. Vom efectua o cercetare criminalistică, complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul de Criminalistică şi Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei. Când vorbesc de o acţiune complexă mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. Vor fi verificate şi gropile acelea cu beton şi ciment, după ce, în prealabil, vom face o degajare a zonelor respective", a spus Mihaela Porime, aflată la faţa locului.

La cercetări participă şi Gheorghe Dincă, care a fost adus de la Bucureşti.

El a fost audiat mai bine de nouă ore în noaptea de joi spre vineri la sediul DIICOT din Capitală.

În timpul audierii, acesta şi-a menţinut declaraţia anterioară că le-a ucis pe fete, însă a dat şi noi detalii care vor fi verificate de anchetatori. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.