Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Superior al Magistraturii a subliniat, joi, că nu va tolera ''afectarea statutului magistratului'' şi ''încălcarea independenţei'' prin eliminarea pensiei de serviciu.

Precizările intervin în contextul în care în spaţiul public a apărut un proiect de ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare prin care se doreşte, printre altele, taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate.

CSM aminteşte într-un comunicat de presă transmis AGERPRES că şi-a exprimat "în mod ferm" poziţia în mai multe rânduri cu privire la imperativul respectării de către puterea legislativă şi puterea executivă a obligaţiei de rang constituţional de a garanta judecătorilor şi procurorilor, la încetarea funcţiei, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remuneraţii, adăugând că statutul magistratului impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei Justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de articolul 1 alineatul 3 din Legea fundamentală.

"Ignorând aceste garanţii constituţionale şi opinia constant exprimată de Consiliu, puterea executivă a înaintat proiectul de act normativ privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare prin care se elimină în mod flagrant, prin mijloace fiscale mascate sub forma unei suprataxe pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, încălcând astfel fără reţinere independenţa obiectivă a magistraţilor din această perspectivă", se explică în comunicat.

Potrivit CSM, proiectul de act normativ încalcă jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale ce a stabilit fără echivoc că independenţa Justiţiei, ca garanţie constituţională, include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu.

Totodată, se arată în comunicat, nu poate fi ignorat faptul că voinţa populară exprimată în mod clar în cadrul referendumului din luna mai 2019 a fost în sensul eliminării ordonanţelor emise de puterea executivă în domeniul Legilor Justiţiei.

"Consiliul Superior al Magistraturii reiterează şi subliniază cu tărie şi fără echivoc că nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistratului şi încălcarea independenţei acestora prin eliminarea pensiei de serviciu, garanţii pentru a căror protecţie şi prezervare va efectua absolut toate demersurile care se impun, aşa cum s-a arătat în poziţiile anterior exprimate", se afirmă în comunicatul citat.

Potrivit unor surse oficiale, majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare, taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate se numără printre măsurile ce vor fi incluse într-o ordonanţă de Guvern ce urmează a fi discutată luni de Executiv.

În ceea ce priveşte taxarea pensiilor speciale, se lucrează la definitivarea formei finale. Varianta este în prezent: sub 2.000 de lei impozit zero, peste 2.000 lei impozit 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozit de 30% pe suma care depăşeşte 7.000 de lei şi de 900 lei plus 50% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 de lei. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.