COD GALBEN: 09-12-2019 ora 12 Intre 12:00 si 14:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 09-12-2019 ora 12 Intre 12:00 si 14:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Harghita, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri că Gheorghe Dincă a cooperat la începutul anchetei cu procurorii, însă a devenit confuz când a fost dus pe teren pentru a indica locul unde ar fi ascuns cadavrul fetei de 18 ani.

 


"Aşa se pare că a fost cooperant. Însă la momentul în care s-a încercat conducerea în teren a inculpatului pentru a indica locul în care ar fi ascuns sau în care ar fi aruncat presupusele cadavre, inculpatul a devenit, în cursul desfăşurării acestor activităţi, confuz. În declaraţiile pe care le-a dat, a indicat că activitatea pe care a desfăşurat-o, cel puţin cu privire la prima victimă, pentru că la ea ne raportăm - ştiţi povestea că, în ceea ce priveşte victima de 15 ani, a furnizat o altă versiune în declaraţiile pe care le-a dat - la prima victimă inculpatul a declarat iniţial că ar fi aruncat-o în Olt, ulterior a declarat că a aruncat-o în Dunăre. I s-a cerut să ne conducă pe traseul parcurs. Când s-a încercat conducerea în teren, inculpatul a devenit confuz, a invocat faptul că deplasarea a făcut-o pe timp de noapte, pe drumuri lăturalnice şi că nu îşi mai aminteşte cu exactitate traseul parcurs", a spus Bănilă, într-o conferinţă de presă.

Şeful DIICOT a făcut precizări cu privire la butoiul unde se presupune că ar fi fost ars trupul fetei de 15 ani, Alexandra, explicând că este vorba de un arzător improvizat.

"Avem acele fragmente osoase ridicate de la faţa locului. Am văzut ce s-a desfăşurat pe zona media cu privire la opiniile unor specialişti respectabili în materie. Ceea ce nu am văzut şi poate că ar fi timpul să analizeze şi dumnealor din acest punct de vedere, pentru că nu au ştiut şi vreau să vă detaliez un element pe care eu îl consider esenţial. Victima este un minor de 15 ani. Admiţând că ar fi fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova şi am constatat că practic nu este un butoi în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba despre, haideţi să-i spunem, o sobă sau un arzător improvizat. Este vorba de un suport metalic confecţionat artizanal cel mai probabil de inculpat pentru a arde diverse obiecte sau resturi în acel butoi. Butoiul metalic nu are capace la ambele capete ale cilindrului. El este aşezat pe acel, să-i spunem, pirostriu metalic, în partea inferioară nu are fund şi focul se pune dedesubt. El practic acţionează ca o sobă, ca un arzător improvizat. Ar trebui totuşi să avem în vedere şi factorul timp. Nu putem să ne axăm în exclusivitate nici pe declaraţia inculpatului, indiferent cât de sincer ne-ar părea dumnealui", a afirmat Bănilă. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video. Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Cazul de la Caracal/Bănilă (DIICOT): Până nu avem elemente clare că fetele ar fi decedate, nu putem neglija varianta că ar fi în viaţă

 

Şeful DIICOT: Astăzi nu am desfăşurat nicio percheziţie domiciliară

 

Cazul de la Caracal/ Bănilă: Nu avem concluziile preliminare ale testelor genetice şi antropologice cu privire la fragmentele osoase

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.