Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) - Direcţia Migraţie au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României celor peste 100.000 de persoane aflate în evidenţele instituţiei, străini din state terţe şi cetăţeni ai UE/SEE/CH în primul semestru al anului 2019.

"Au fost depistaţi 1.554 de străini cu şedere ilegală, emise 1.126 de decizii de returnare, instituite peste 300 de consemne privind interdicţia intrării în România şi aplicate 3.950 de sancţiuni contravenţionale", informează un comunicat al IGI transmis, marţi, AGERPRES.

Poliţiştii de imigrări au emis peste 11.000 de avize de muncă şi au efectuat controale la 3.983 de societăţi comerciale, în urma cărora au depistat 1.223 de străini în situaţii ilegale, 285 desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale. Au fost aplicate 405 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.500.000 de lei străinilor şi reprezentanţilor firmelor.

Principalele scopuri pentru care cetăţenii străini şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt stabiliţi în Bucureşti şi pe raza judeţelor Ilfov, Timiş, Constanţa şi Cluj.

În ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite 5.446 solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice. Au fost soluţionate, prin emiterea avizului, 2.608 de cereri de scurtă şedere şi 2.838 de lungă şedere, cele mai multe în scop de vizită, turism, studii şi reîntregirea familiei.

Totodată, cetăţenii străini au depus peste 20.000 de cereri de prelungire a dreptului de şedere temporară şi aproximativ 730 de cereri pentru şederea pe termen lung. Au fost primite peste 6.000 de cereri de eliberare a certificate de înregistrare şi emise 107 cărţi de rezidenţă pentru membri de familie ai cetăţenii Uniunii Europene/SEE/CH.

Cu privire la ţara de origine a străinilor care accesează piaţa forţei de muncă din România, pe primul loc se situează Vietnam (2.812), urmat de Moldova (1.360), Sri Lanka (1.201), Nepal (1.194), Turcia (1.181) şi India (1.040).

Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă, au fost organizate 4.374 de acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi cu şedere ilegală 1.554 de străini, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 1.126 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligaţia de a părăsi teritoriul României şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă în valoare de peste 800.000 lei.

De asemenea, pentru 339 de persoane a fost aplicată măsura interdicţiei de a intra în ţară pentru diferite perioade de timp, de la 3 luni la 10 ani.

Totodată, în perioada de referinţă, 493 de cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă, dintre care 356 în termen de 24 de ore. De asemenea, au fost întocmite documente de luare în custodie publică pentru 187 de persoane până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, 142 fiind returnate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.