Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, a declarat marţi că nu există un cadru juridic care să reglementeze cazurile de dispariţie de persoane.

"Marea problemă e că nu avem un cadru juridic privind dispariţiile, avem o cutumă. Noi înregistrăm în registrul de sesizări şi reclamaţii, adică general, şi încercăm să căutăm prin mijloacele pe care le avem la îndemână: fotografii, identificăm martorii, audieri, informativ şi atât. Nu putem să dăm în urmărire niciun aparat electronic pe care l-ar avea la îndemână victima, în sensul de localizare. Am putut să dăm localizarea după ora 11,00 (n.r. - în cazul Alexandrei) că atunci am avut clar certitudinea că vorbim de o infracţiune. Nu a fost infracţiune nici în seara zilei de 24, când am înţeles că părinţii au mers acolo şi au vorbit cu o patrulă de poliţie care, din ce ştiu eu, au cules primele date, au încercat să folosească cele două apeluri de telefon, au sunat, au raportat la Caracal, au discutat cu părinţii să vină a doua zi pentru verificări, în ideea în care s-au gândit că fata poate apare", a spus Coarnă presei.

El a mai precizat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) doreşte să arunce vine pe poliţişti în acest caz.

"Fiecare încearcă să scape, STS-ul aruncă vina pe noi. Ce s-a întâmplat mai exact? Localizarea STS pe triangulaţie a fost atât de vastă încât n-am putut să obţinem nicio informaţie de-acolo. Dacă priviţi triangulaţia, o să vedeţi că locuinţa respectivă nici nu era localizată. Am ajuns acolo prin Poliţie, prin Direcţia de Operaţiuni Speciale şi printr-o informaţie de la postul de poliţie Dobrosloveni, cu acea maşină de culoare gri", a precizat liderul sindical. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.