Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită implicarea imediată a tuturor autorităţilor responsabile în elucidarea cazului de la Caracal şi face un apel la judecători şi procurori să respecte obligaţia de rezervă, să nu se implice şi mai ales să nu dea curs unor analize lipsite de suport concret şi să evite participarea la scenarii care nu au drept finalitate decât împiedicarea aflării adevărului.

De asemenea, solicită Secţiei pentru procurori implicare deplină în gestionarea acestei situaţii de criză şi tratarea acesteia cu obiectivitate şi independenţă proprie mandatului acordat membrilor Consiliului, fără a afecta caracterul secret al investigaţiilor penale în această etapă.

''Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act cu îngrijorare de evenimentele petrecute în judeţul Olt şi îşi exprimă public regretul pentru modalitatea în care procedurile aplicate s-au dovedit a fi fost ineficiente. Evenimentul dramatic despre care opinia publică din România a luat cunoştinţă începând cu ziua de vineri a relevat încă o dată faptul că, pe fondul unei situaţii de criză majoră, deşi cadrul legislativ actual are toate mecanismele care să garanteze o eficienţă deplină a procedurilor, acesta a reprezentat pretextul escaladării unei stări de dezbinare, un mediu pentru dezvoltarea dezinformărilor, manipulărilor, dar şi a unei evidente lipse de asumare. Ignorând faptul că pierderea vieţii unui copil reprezintă o dramă ireversibilă şi nu pretextul declanşării altor conflicte, asistăm cu îngrijorare la escaladarea unor justificări care nu îşi au loc într-o societate care îşi tratează cu maximă responsabilitate şi atenţie cetăţenii'', se arată într-un comunicat al CSM.

Potrivit sursei citate, folosirea drept pretext a situaţiei de faţă pentru invocarea unor consecinţe presupus negative ale modificărilor aduse legislaţiei penale şi procesual penale nu poate reprezenta decât o distorsiune manipulatorie a faptelor şi o încercare indecentă de a profita de o situaţie absolut critică pentru adâncirea stării de conflict din sânul societăţii româneşti.

Şi aceasta este cu atât mai mult de neacceptat cu cât asemenea manipulări provin de la anumite asociaţii de magistraţi, al căror scop central ar trebui să fie protejarea drepturilor cetăţenilor, iar nu perpetuarea unor stări conflictuale şi tensionate - arată CSM.

''Modificările legislative în materie penală clamate nu au fost, încă, aprobate de legiuitor, procesul legislativ fiind la acest moment în etapa verificării de constituţionalitate de către instanţa de control constituţional. Singurele modificări ale cadrului legal au fost aduse exclusiv în privinţa statutului judecătorilor şi procurorilor, organizării judiciare, precum şi organizării şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii. Tot astfel, este de neconceput cum magistraţi organizaţi în anumite forme asociative înţeleg să susţină că justiţia din România nu se poate înfăptui fără sprijinul şi implicarea Serviciului Român de Informaţii, sens în care dezavuăm categoric asemenea afirmaţii fără niciun fel de suport şi care nu fac decât să decredibilizeze sistemul de justiţie din ţara noastră şi să pună sub semnul întrebării Constituţia, legile ţării şi deciziile Curţii Constituţionale'', precizează CSM.

Alegaţiile privind presupusa frică în a acţiona conform legii, generată de modificările legislative şi de potenţialele verificări ale Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, nu pot fi acceptate şi sunt incalificabile în contextul în care nu se poate susţine că, în lipsa acestor organisme, magistraţii ar putea fi la adăpost de orice fel de răspundere, mai spune sursa citată.

''Facem, aşadar, un apel la judecătorii şi procurorii ţării să respecte obligaţia de rezervă, să nu se implice şi mai ales să nu dea curs unor analize lipsite de suport concret şi să evite participarea la scenarii care nu au drept finalitate decât împiedicarea aflării adevărului. Judecătorii şi procurorii cunosc foarte bine dimensiunea şi importanţa responsabilităţilor pe care le au în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar acest lucru se realizează numai în considerarea legii şi nu temându-se de ea!'', menţionează CSM.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită implicarea imediată a tuturor autorităţilor responsabile de elucidarea acestei drame şi nu adoptarea unei atitudini de protejare a propriei imagini, disfuncţiile existente, cel puţin la nivel de aparenţă în acest moment, urmând a fi urgent lămurite.

''Cerem fermitate şi reacţii rapide, valorificarea deplină a tuturor probelor pentru a le aduce cât mai repede acolo unde trebuie înfăptuit actul de justiţie. Solicităm, de asemenea, Secţiei pentru procurori implicare deplină în gestionarea acestei situaţii de criză şi tratarea acesteia cu obiectivitate şi independenţa proprie mandatului acordat membrilor Consiliului, fără a afecta caracterul secret al investigaţiilor penale în această etapă. Societatea românească are nevoie de răspunsuri complete, de dezlegarea tuturor aspectelor care, în acest moment, apar ca fiind necunoscute, iar fiecare cetăţean de încredere în modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale, de siguranţă în ceea ce priveşte integritatea sa şi a bunurilor sale, dar mai ales are dreptul să cunoască adevărul. În acest sens, Secţia pentru judecători asigură întreaga societate că va acţiona cu deplină responsabilitate, obiectivitate şi asumare, fiind preocupată în continuare şi urmărind până la finalizare cu atenţie întreg cursul evenimentelor'', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Cazul de la Caracal/Lacrimi şi durere; familiile celor două fete ucise au venit la casa lui Gheorghe Dincă

 

Cazul de la Caracal/Avocat: Gheorghe Dincă şi-a recunoscut faptele în cazul ambelor fete; nu există alte crime

 

Cazul de la Caracal/ Procurorul-şef adjunct al DIICOT: Colegii mei cercetează haos; sunt lucruri îngrămădite

 

Cazul de la Caracal/ Avocatul suspectului: Au fost ridicate trei telefoane; nu sunt alte probe în plus

 

Cazul de la Caracal/Căprar anunţă audierea în Comisia de apărare a Camerei a ministrului de Interne şi a şefului STS

 

Cazul de la Caracal/ Procurorul-şef adjunct al DIICOT: S-au făcut paşi; aşteptăm rezultatul unor analize ştiinţifice

 

Cazul de la Caracal/Mama Luizei Melencu afirmă că iniţial poliţiştii i-au spus că fiica ei putea fi plecată cu un ''Făt-Frumos''

 

Cazul de la Caracal / Ministrul Moga anunţă schimbarea din funcţie a şefilor IPJ Olt şi Poliţiei Caracal

 

Cazul de la Caracal / Victor Alistar, reprezentantul societăţii civile în CSM, face un apel la responsabilitate către autorităţi

 

STS: S-a făcut o investigaţie internă privind respectarea atribuţiilor operatorilor 112; nu au fost inadvertenţe şi sincope

 

Orban: Dăncilă face dovada unui cinism incredibil, afişând o falsă empatie faţă de tragedia de la Caracal

 

Dăncilă: Vorbim de oportunitatea unui referendum privind pedepse drastice - închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică

 

Dragoş Tudorache (PLUS) despre cazul de la Caracal: Aşteptăm de la acest Guvern să îşi asume responsabilitatea

 

Cazul de la Caracal/ Câteva sute de persoane s-au adunat la protestul 'Pentru Alexandra' din Piaţa Victoriei

 

Cazul de la Caracal/ Au fost reluate cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă, în prezenţa acestuia

 

Cazul de la Caracal/ Gheorghe Dincă - arestat preventiv pentru 30 de zile; decizia a fost luată de Tribunalul Dolj

 

Cazul de la Caracal/ Gheorghe Dincă a fost adus la Tribunalul Dolj; e prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă

 

Dăncilă: Analizez posibilitatea convocării unui referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie

 

Cazul de la Caracal/DIICOT: Gheorghe Dincă - reţinut pentru 24 de ore; va fi prezentat Tribunalului Dolj pentru arestare preventivă

 

Cazul de la Caracal / Dolj: DIICOT Craiova a preluat ancheta în dosarul adolescentei din Dobrosloveni - Olt

 

Deputatul Drulă cere preşedintelui ANCOM informaţii despre implementarea sistemului ELS privind apelurile la 112

 

Cazul de la Caracal/Ministrul Afacerilor Interne l-a demis pe şeful Poliţiei Române

 

Secţia de anchetare a magistraţilor s-a autosesizat în cazul adolescentelor dispărute

 

Cazul de la Caracal/Buda: Poliţiştii au cerut "imperativ" să intervină, dar procurorul de caz nu a fost de acord

 

Cazul de la Caracal/Dăncilă: Mă voi ocupa personal de toţi cei care nu mai au ce căuta în sistem

 

Cazul de la Caracal/Preşedintele Iohannis aşteaptă să îi fie prezentată în şedinţa CSAT o primă evaluare a situaţiei

 

Olt: Percheziţiile la casa suspectului în cazul dispariţiei fetei de 15 ani s-au încheiat; bărbatul - dus la audieri

 

Cazul de la Caracal/Dosarul va fi declinat către DIICOT (surse)

 

Olt: Peste 400 de persoane, în faţa casei din Caracal a suspectului în cazul dispariţiei Alexandrei

 

Cazul de la Caracal/ Protest tăcut în faţa sediului MAI

 

Pop, despre cazul de la Caracal: STS a procedat corect, fără nicio abatere, în spiritul şi în litera legii

 

Tăriceanu: În şedinţa CSAT de marţi va trebui să se discute despre o reformă profundă a STS

 

Gabriel Leş: Trecerea STS sub coordonarea MApN - unica soluţie de a reforma şi reda credibilitatea acestei structuri

 

DIICOT cere să preia ancheta în dosarul fetei dispărute în Caracal

 

Cazul de la Caracal/MJ: Ministrul justiţiei a solicitat "celeritate şi fermitate" în efectuarea verificărilor

 

Cazul de la Caracal/Dăncilă: E o dramă cumplită; fac un apel la toate instituţiile implicate să analizeze şi să impună sancţiuni severe

 

IGPR: Împuternicirea adjunctului inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a încetat

 

CSM cere IJ şi SIIJ să facă verificări în legătură cu modul în care au acţionat procurorii din Caracal

 

Cazul de la Caracal/MAI: Ministrul de Interne merge în zonă; dacă se va dovedi că poliţiştii au greşit, pedeapsa va fi drastică

 

Cazul de la Caracal/Dăncilă: Trebuie făcută o anchetă foarte serioasă, rapidă; am solicitat ministrului de Interne să plece la Caracal

 

Cazul fetei dispărute la Caracal: Parchetul face cercetări "din perspectiva infracţiunii de omor calificat"

 

Cazul de la Caracal/ Preşedintele Iohannis va solicita în CSAT o anchetă completă privind modul în care au acţionat instituţiile

 

Licu: Mai este un dosar la DIICOT al unei fete dispărute; analizăm reunirea celor două cauze

 

PG: Verificări la Parchetul din Caracal în legătură cu modul de intervenţie în cazul fetei dispărute

 

Cazul de la Caracal/STS: La 112 au fost iniţiate 3 apeluri; la toate acestea localizarea a fost disponibilă la Dispeceratul de Poliţie

 

Cazul fetei dispărute la Caracal - Ministrul de Interne: Am cerut un raport referitor la procedura urmată

 

Cazul fetei dispărute la Caracal: Rămăşiţe ce par a fi de natură umană, găsite la locuinţa suspectului

 

Olt: Percheziţii la locuinţa unui bărbat din Caracal în cazul unei fete dispărute

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.